Articole postate de Andrei Gheorghe
Gheorghe Stuff
“Ah, distinct mi-aduc aminte,/Era-n Decembre cu reci morminte”
Am trei sute patruzeci şi două de canale teve şi-mi aduc aminte de Revoluţie. De toată mulţimea aia de oameni prost îmbrăcaţi şi de furia aia degajată de trupurile lor. Parcă erau cete de tauri. Am şaisprezece feluri de maioneză pe raft, am internet în toate colţurile casei, am iPod, iPhone şi un Macbook alb, cu taste care clicăie uşor. Am văzut adunări uriaşe de oameni, urlând “Vom muri şi vom fi liberi!” şi mi s-au înmuiat genunchii, şi acum, când vă povestesc, rictusuri de emoţie îmi strâmbă faţa.
Citeşte mai departeGheorghe Stuff
De ce a pierdut domnul Geoană?
Din multe motive. Şi, ca de obicei, aşa cum este şi drept, a pierdut în primul rând din vina Domniei Sale. Iar principala vină a domniei sale rezidă tocmai în semi-promisiunea asociată alegerii Domniei Sale în funcţia de preşedinte al PSD. Şi partidului, şi opiniei publice, la momentul acela, li s-a promis o desţelenire. O îndepărtare din prim-plan a liderilor discutabili şi discutaţi. Ceea ce Domnia Sa nu a reuşit, ce n-a vrut sau n-a putut, este lipsit de relevanţă.
Citeşte mai departeGheorghe Stuff
Adevărurile fiecăruia
În războiul Geoană-Băsescu, aseară s-a mai jucat o etapă. Sunt multe de spus şi multe s-au spus, şi foarte mulţi oameni inteligenţi au discutat deja subiectul, de-a fir a păr. Fiecare dintre aceşti domni inteligenţi şi-a văzut propriul adevăr, ameţitor este însă cum de adevărurile sunt atât de depărtate.
Citeşte mai departeGheorghe Stuff
3, 2, 1...
Începe dezbaterea, Antena 3 mixează alert video pe un Confutatis se întâlneşte cu Poledourous. Coloana sonoră, bună, imagini incisive, Dana Grecu ridică verbal gradul de alertă la DEFCON-5. Stare de război maximă. Dincolo, Realitatea. Prelipceanu păşeşte în cadru, lăsând în spate, să se prevadă, culisele. Afirmă în felul acesta şi participarea „ocultă” Realităţii la eveniment. Este evident, datorită relaţiei cu Robert Turcescu. Şi atunci, ei au culisele la dispoziţie şi le speculează. Cam atâta până acum, în rest se prefigurează o stare de aşteptare, care se va întinde până la începutul confruntării. Analişti, panelişti şi alţi jurnalişti vor spune că:
Citeşte mai departeGheorghe Stuff
Tirania primarilor
Băsescu a fost, este şi va rămâne, în primul rând, primar. Acolo, la primărie, statura lui s-a conturat şi a căpătat consisteţnă. Din acest succes a apărut un model care poate fi văzut astăzi cu ochiul liber. Blestemul lui Băsescu loveşte din nou. E cumva domnul Vanghelie primar? Dar domnul Klaus Johannis?
Citeşte mai departeGheorghe Stuff
Despre unghiuri de vedere şi efectele acestora
1. Noaptea la Cocoşatu'. După mici, cu un prieten în maşină. Comit o infracţiune. Întorc maşina din scurt, spre sensul opus. Pe trotuar, în staţia de autobuz, pietoni. Pe partea stânga, ascuns cumva privirilor mulţimii: un scuterist, beat, fugit de la şantier, cade rău de tot în mijlocul drumului. Oamenii din staţia de autobuz o iau la fugă, vor să mă omoare, pentru că au văzut cu ochii lor cum l-am lovit pe săracu' muncitor. Scap de bătaie, datorită intervenţiei cetăţenilor de pe partea cealaltă a străzii, care vin şi spun: „Staţi, mă, că n-a fost aşa, a căzut ăsta cu motocicleta.”
Citeşte mai departeGheorghe Stuff
Între ură şi ruşine
În viaţă nu este atât de important ceea ce faci, ci să înţelegi de ce faci ceea ce faci. Să pricepi motivaţia gesturilor tale, să nu te minţi pe tine şi, astfel, să nu-i minţi pe alţii. Sau, mai bine zis, să ştii de ce-i minţi pe alţii şi să nu-ţi proiectezi în propria minte vreo explicaţie eroică sau altruistă, atunci când îţi declari iubirea, sperând ascuns la împărţirea batonului de ciocolată. Urmând această introducere pompoasă ne întrebăm cum vor vota liberalii în turul doi.
Citeşte mai departeGheorghe Stuff
Despre cum bate vântu’
Sau despre cum, ascultând doar un capăt de ştire, îţi dai seama de direcţia în care este orientată: Mie, personal, e drept, cumva atipic, scandalul zilei mi se pare Sorin Roşca Stănescu-Bogdan Chirieac. Adică aşa îmi rezonează, fără nici un fel de maliţie, răspunsul la întrebarea: Care e scandalul zilei? Şi de aceea, când aud la Realitatea TV o ştire în care ni se prezintă elemente noi din “Scandalul dintre şeful ANI şi doi jurnalişti”, îmi dau seama că în redacţie a suflat sau bătut vântu’.
Citeşte mai departeGheorghe Stuff
Toată lumea are dreptate
Am patru copii. Este o binecuvântare. Însă, o binecuvântare pe care o privesc cu stupefacţie, în general cu drag iar alteori cu iritare. Fiind copil singur la părinţi, adică monopartinic, am dorit întotdeauna fraţi şi surori, crezând că în felul asta viaţă mea ar fi mai interesantă.Dar dorinţele nu m-au pregătit pentru realitate. În realitate copiii se bat, şi se bat rău, pluripartinic.
Citeşte mai departeGheorghe Stuff
Nu!
Toată lumea citeşte urlând! E amuzant că toţi vor linişte şi o cer strigând. Discuţia nu mai există, conversaţia inteligentă între doi egali este înlocuită de inevitabilele “Da, dar...” (nerăspunzând la acuzaţie îl ataci imediat pe celălalt), şi nimeni nu face nimic altceva decât să repete plictisitoare şi previzibile clişee verbale. Şi toate astea se întâmplă în presă, unde domni şi doamne ne iau de rever, ne scutură şi ne abandonează stupefacţiei. Prea mulţi inculţi, prea mulţi habarnişti, sfertodocti şi urechisti, ne dau lecţii de morală şi de viaţă. Exact ceea ce noi nu vrem. Nu vrem să va învăţam nimic, nu vrem să va forţăm să acceptaţi ceva, nu vrem decât ca pe măsura talentului şi potenţialului nostru să vă propunem un discurs lucid şi raţional în iarmarocul ce ne înconjoară. Nu credem că deţinem răspunsurile şi asta, tocmai datorită faptului că nu suntem ingineri.
Citeşte mai departe



