27 Decembrie 2009

Poliţist, adjectiv - propus pentru Oscar

Filmul regizorului Corneliu Porumboiu, „Poliţist, adjectiv”, încheie anul în cinematografele americane, fiind lăudat de criticii din Statele Unite. Aflat pe lista de 65 de candidaţi la Oscarul pentru cel mai bun film străin, „Poliţist, adjectiv” a adunat deja ceva premii. Dincolo de ele şi de părerile „experţilor”, Porumboiu a spus altfel o poveste la îndemâna tuturor, îmbinând tragicul cu comicul, la fel ca şi în cazul primului său film, „A fost sau n-a fost?”.

Citeşte mai departe
O poveste de Crăciun cu Tocqueville

O poveste de Crăciun cu Tocqueville

Când a ajuns în America pentru a studia sistemul penitenciar, Alexis de Tocqueville era doar un tânăr aristocrat francez. Familia lui îşi trasa arborele genealogic până la străbunul care se luptase la Hastings în 1066, dar, după Revoluţia Franceză, asta nu mai era nicio găselniţă – ba dimpotrivă. Tatăl său, Herve Louis François Jean Bonaventure Clérel, Conte de Tocqueville, şi mama, Louise Madeleine Le Peletier de Rosanbo, au scăpat de ghilotină la mustaţă, ca să spunem aşa, Robespierre murind cu doar câteva zile înaintea programatei execuţii. (Tatăl avea să albeasă peste noapte, la nici 30 de ani.) Cu toate acestea, tânărul Tocqueville a înţeles că a face pipi împotriva istoriei rezultă în udarea pantalonilor, ceea ce nu e câtuşi de puţin aristocratic.

Citeşte mai departe

Complexul primului... mâncat

Cam toată lumea ştie deja că nu avem vreun fel de mâncare inventat de români. Suntem un popor relativ tânăr, iar comparaţiile cu culturi străvechi nu ne sunt favorabile. Dacă în alte domenii suntem pionieri (matematică, aviaţie sau medicină), în gastronomie nu avem vreo "prioritate", deşi ne mândrim cu bucătăria tradiţională românească. Unii spun acest lucru pentru a ne face un duş rece, dar suntem chiar în coada mesei? Nu cred. Pe o virtuală stemă culinară autohtonă ar putea să figureze cu cinste dictonul "Imaginaţia e cel mai bun bucătar".

Citeşte mai departe
Herta Muller, înaintea decernării Nobel: În România se simte moştenirea dictaturii

Herta Muller, înaintea decernării Nobel: În România se simte moştenirea dictaturii

Herta Muller primeşte joi, la Stockholm, Premiul Nobel pentru Literatură. Scriitoarea germană născută în Banat a explicat, la conferinţa de presă din preziua decernării de ce crede că România este condusă de foştii „lachei” ai lui Nicolae Ceauşescu, la 20 de ani de la Revoluţie. Fosta Securitate şi fosta nomenclatură au dobândit o forţă financiară considerabilă, prin privatizări.

Citeşte mai departe
Ce întrebări pun copiii. Şi cum am putea să le răspundem

Ce întrebări pun copiii. Şi cum am putea să le răspundem

- E adevărată? - Da, oarecum. E împăiată. - E murită?

Citeşte mai departe

Vremuri de restrişte: apar din nou bancurile cu politicieni

În timp ce politicienii se bombardează cu mizerii la televizor, câteva bancuri cu personaje actuale au început să circule pe messenger şi e-mail. Freud vedea "spiritul" ("Witz") ca pe o reacţie de apărare în faţa vicisitudinilor, iar antropologul Alex Bălăşescu vede în reapariţia bancurilor "eşecul proiectului politic românesc". Exemplele care urmează includ cel puţin un cuvânt obscen.

Citeşte mai departe
12 »