Incluziunea digitală ridică industrii casnice la nivel global. Moromete află, ştie, vrea, nu vrea

Postat la 12 Noiembrie 2009 in Cultură

Dislexici, autisti, bătrâni singuri, ţărani din sate izolate, şomeri, paralitici, casnice, delincvenţi, buticari falimentari, săraci, marginalizaţi. Toţi sunt consideraţi grupuri supuse riscului de excluziune. Există un fel de barieră invizibilă care ii desparte de noi, aştia, întregi, posesori de job şi laptop cu bluetooth, versaţi în verbalizare, înca tineri, cu bani în buzunar şi conectaţi cu lumea, trăitori pe email, produse ale erei digitale. Privind din plonjeu - ei pierd, noi câştigăm. S-ar putea să fie şi invers. Sau nu?

de Dorothea Ionescu Vânău

Cercetătorii au ajuns la concluzia că diviziunea digitală poate fi o cauză a excluziunii sociale. Nu vorbim de McLuhan, Toffler, Negroponte sau Drucker, ci de experţi europeni care lucrează cu unităţi de măsură, indicatori de monitorizare, date statistice, metodologii de cercetare, patternuri sociale din zilele noastre. După zeci de ani de căutări, în care internetul şi tehnologia comunicaţiilor au colecţionat boom după boom în termeni de evoluţie, lumea a simţit nevoia să-şi traducă descoperirile în strategii guvernamentale şi in planuri cincinale care fixează ţinte de incluziune - câţi indivizi au internet acasă, câţi utilizează internetul şi unde, câţi au capacitatea să umble cu resursa digitală etc.

Aşa a apărut teza potrivit căreia volumul de informaţie creşte proporţional cu prăpastia dintre marginalizaţi şi "conectaţi" - ecuaţie inegală care ar putea degenera în conflicte sociale. Deci avem nevoie de măsuri incluzive, capabile să-i ajute pe toţi să candideze la

aceleasi şanse. Pe de altă parte, anticipând viitorul, evoluţia exosomatică (a noastra, a nemarginalizaţilor), ne împinge şi pe noi tot către conflicte sociale (un fel de MadMax) şi ne face dependenţi de instrumentele create de noi (un fel de Atacul Clonelor). Worst case scenario. Cum zice Neil Postman, pentru fiecare avantaj pe care ni-l oferă tehnologia, există întotdeauna un dezavantaj care îi corespunde.

Ce spun academicienii (mai precis, Institutul de Cercetări pentru Inteligenţa Artificială)

Discursul porneşte, mai mereu, de la schema evolutivă a societăţii, căreia îi este opusă tehnologia. Un digest destul de sec arata cam aşa: Societatea agricolă, care a dus la societatea industrială (reper: motorul cu abur) au produs şi consumat resurse materiale. Apariţia computerului a dus la societatea informaţională (reper: inteligenţa artificială), care a dus la societatea bazată pe cunoaştere, care produc şi consumă resurse imateriale.

Cronologic, ne aflăm undeva pe drumul spre societatea cunoaşterii, unde obsesia recurentă este dezvoltarea sustenabilă. De aici şi afirmaţia lui Negroponte: "Într-o măsură tot mai mare, Internetul devine un loc pentru antreprenorii care ridică "industrii casnice la nivel global" (Sună ca oximoron. Nu este)"

Ce vrea UE: 90% acoperire broadband până in 2010. Şi: România e premiantă la Incluziune Geografică

Decalajele sunt mari, diferă de la o regiune la alta, în curând nu se va mai pune problema accesibilităţii, care e un must. Atenţia se îndreaptă spre conţinut, spre competenţe şi spre standarde de consum al cunoaşterii. În mod evident, frământările dedicate lipsei de conexiune se vor disipa în curând, atâta vreme cât conectarea e o chestiune de bani şi de voinţă politică. Adică guvernele trebuie să investească. Şi o fac. Iar acolo unde n-o fac ele, o face industria de telecomunicaţii, care ştie ca nevoia e conştientizată si, deci, pot crea piaţa. E o chestiune de timp.

Contextul european e stufos şi nu încape aici. Pe scurt, baza e Tratatul de la Lisabona, care tocmai a fost ratificat de toate statele membre ale Uniunii. Din el derivă Declaraţia Ministerială de la Riga (2006), care sprijină afirmaţia de mai sus, ca statele vor investi în e-incluziune. În declaraţie, guvernele au adoptat un set de obiective, cu ţinte precise:

• Întâmpinarea nevoilor angajaţilor în vârstă şi a oamenilor bătrâni
• Reducerea excluziunii digitale din cauze geografice
• Sporirea accesului la informaţie şi a utilităţii ei
• Îmbunătăţirea competenţelor şi a instruirii în ITC
• Promovarea diversităţii culturale în relaţie cu incluziunea
• Promovarea serviciilor de eGovernment incluziv
• Mobilizarea instrumentelor necesare

Un an şi ceva mai târziu, Bruxelles-ul şi-a dat seama că ţintele ţintesc prea sus, a făcut o radiografie serioasă a progresului şi a emis Iniţiativa 2010 pentru participarea la societatea informaţională. Documentul vine cu recomandări realiste şi sub nicio formă nu poate fi acuzat de lipsă de fond. Mai mult, Comisia Europeană a lansat atunci concursul e-Inclusion. Be a part of it! care a premiat bunele practici în materie de e-incluziune, după jaloanele anunţate la Riga. Au participat patru sute de proiecte, iar Romania (ministerul de resort) a fost medaliata la secţiunea Incluziune Geografică, pentru proiectul Knowledge Economy.

Următorul document important pentru înţelegerea fenomenului este studiul comprehensiv "A Green Knowledge Society" emis, la capătul unui proces de studiu şi de efort statistic, de ministerul comunicaţiilor din Suedia, care deţine preşedinţia consiliului Uniunii. Interesante, pentru comparaţie, sunt şi raportul Uniunii Internaţionale de Telecomunicaţii (global, fără zgomote) şi datele EUROSTAT.

N-ar fi, oare, cu adevărat marginalizaţi şi excluşi, dacă nu i-am învăţa să trimită un email la Consiliul Judeţean? Sau cum pot obţine fonduri pentru agricultură?

Am ieşit din sfera politică şi folosim ca pretext o teză aparută, acum aproape un deceniu, în Viata socială a informatiei, o carte care a făcut vâlvă în epoca şi a fost lăudată până şi de Fukuyama (dacă acceptăm că e relevant). Pagina 16: "Noua tehnologie este anticipată să aducă, printre altele:

• sfârşitul presei, televiziunii şi al media
• sfârşitul brokerilor şi al altor intermediari
• sfârşitul firmelor şi birocraţiilor
• sfârşitul universităţilor
• sfârşitul politicii
• sfârşitul guvernelor
• sfârşitul oraşelor şi al regiunilor
• sfârşitul naţiunii-stat”

Pare un truism, toată lumea bună se bate în argumente în favoarea televiziunii, de pildă. Sau a politicii. Sau a ziarului tipărit. Însă procesul e ireversibil, pentru că era digitală nu poate fi nici interzisă, nici oprită. Din Brazilia până înKuweit şi din Marea Britanie în Lituania, umblă microbul incluziunii digitale. Nici OMS, nici conspiraţioniştii, nici tehnofobii nu mai pot reglementa nimic, pentru simplul fapt ca ei înşişi sunt incluşi. Nici locuitorii din zonele izolate nu o mai pot face, pentru că văd. (Televiziunea prin cablu, bunăoară, care a plantat pepiniere de antene pe acoperişurile căsuţelor cu şiţă, îi expune la bâlciul mediatic, la manipulare, la pornografie, la blasfemii tabloide.)

Colecţie de părerisme Satul idee, plin de rootere şi fibră. Blaga n-a murit, Blaga se transformă

Participarea la societatea informaţională/societatea cunoaşterii duce la o unitate socială aproape universală. Nae Ionescu zicea altceva: Cu cât unitatea socială este mai largă, cu atât emoţiunea este mai slabă. Adică pe dos. Apoi Blaga, cu satul lui idee (vi-l mai aduceţi aminte?). Probabil că mai sunt multe exemple, o seamă din ele redundante. Intelectualii români care au intrat în istorie şi n-au fost încă detronaţi din regatul minţilor strălucite n-au ratat, aproape niciunul, problema alterării culturii şi a anularii trecutului.

Referitor la schimbarea calendarului, în 1923, Vasile Bancilă, de pildă, spunea un adevăr fundamental: E o spargere a structurii şi complexului său de dispoziţii fată de viată, prin urmare un început de revoluţie metafizică, o pierdere a rosturilor, “o stricare a lumii”, cum se exprimă însăşi ţăranii. [...] De jumătate de veac facem tot ce putem pentru a anarhiza şi revoluţiona sufletul ţăranului.

Probabil că aşa e percepută şi e-Incluziunea pe baze geografice, în societatea tradiţională: ca o stricare a lumii. Cineva poate spune că intelectualii teoretizau românismul şi nu pot fi relevanţi, în contextul nostru. Şi atunci, poate ar fi indicat să-l cităm pe Neil Postman, evreu american, discipol al lui McLuhan: "Cultura plăteşte întotdeauna un preţ pentru tehnologie. [...] De fapt, dacă ar fi după mine, aş interzice oricui să vorbească despre noile tehnologii informaţionale până când persoana respectivă nu demonstrează că ştie câte ceva despre efectele sociale şi psihice ale alfabetului, ale ceasului mecanic, ale presei tipografice şi telegrafului. Cu alte cuvinte, să ştie ceva despre costurile (efectele) marilor tehnologii."

Să ni-l imaginăm pe Moromete cum face revista presei trăgând de scroll-ul de pe Hotnews. Între Dumnezeu şi sustenabilitate

Nu e o parafrază nici la Tolstoi, nici la Ţuţea, Dumnezeu să-l odihnească. Sunt reperele între care dă cu capul ţăranul nostru. Schimbând ce trebuie schimbat, strănepoţii lui Moromete au aceleaşi dileme ca străbunicul lor. Bineînţeles că ţăranul nostru nu mai plânge după salcâmul lui. Îşi cumpără, în schimb, un smochin sau, dimpotrivă, învaţă să-l vândă pe ebay şi investeşte profitul în co-finanţarea unui grant european nerambursabil pentru achiziţia de utilaj agricol. Asta este o alta perspectivă: în România, intervenţiile guvernului au reuşit să fie de folos societăţilor excluse, fără să altereze „emoţiunea”. Este vorba, însă, de o intervenţie de care beneficiază 8% din populaţia ţarii. Suficient cât să putem concepe o listă alba a e-incluziunii. Deci ce putem face ca incluşi?

• putem să ajungem pe acelaşi plan de putirinţă mentală cu cei de la oraş
• începem să credem în şansele noastre, să ne schimbăm atitudinea de excluşi
• putem să ne vindem mai uşor şi mai bine produsele
• putem să înţelegem mai bine lumea în care trăim
• putem să-i convingem pe alţii să investească in noi
• într-un fel sau altul, îi putem trage la răspundere pe cei care ne conduc
• putem să vedem, dacă suntem orbi
• putem să auzim, dacă suntem surzi
• putem să comunicăm, daca nu putem vorbi
• putem să ne facem prieteni, dacă suntem stigmatizaţi
• putem să ne reabilităm, daca am fost deţinuţi
• putem să ne reorientam business-ul, dacă am fost falimentari
• putem să ne îndulcim bătrâneţea, dacă suntem singuri
• putem să ne asociem, pentru că împreună suntem eligibili
• putem sa ne găsim un job, dacă suntem şomeri
• putem să scoatem profit din mileuri şi bricolaje, dacă suntem casnice
• putem să avem acces la alternative
• putem să scăpăm de ruşinea de a nu şti

...O gramadă de lucruri, şi mai sunt şi altele. N-am vorbit de educaţie, de copii din comunităţi defavorizate care pornesc altfel în viaţă cand dau clickuri productive şi văd că nu se mai termină resursele vizuale la lecţia despre Daci şi Romani.

Dacii şi Romanii nu sunt, însă, relevanţi pentru păstrareamatricei culturale. Cum să facem să nu lăsăm istoria prezentului să ne confişte excluşii?

• Educaţie media. Să-i învăţăm să aleagă.
• Instruire custom. Să înveţe să folosească resursele digitale pe suporturi de curs al căror conţinut să fie conceput pe profilul lor. Să pornească de la lipsurile pe care le au în materie de orientare în entropia care-i atacă.
• Coaching. Să nu-i lăsăm să aplice singuri ce i-am învăţat.
• Încurajare. Să-i învăţăm să nu-şi lase privacitatea canibalizată de dependenţa de artefacte cu cipuri şi microprocesoare.
• Să-l ţina pe Dumnezeu de barbă. Sau de-un picior.

Acum: de ce au legatură academicienii cu toate astea. Păi academicienii sunt un soi de Mafalde stiinţifice, care s-au gândit că după societatea cunoaşterii urmează societatea conştiinţei, a cărei resursă de bază va fi spiritualitatea. Cu alte cuvinte, după ce ne vom fi dăruit întru totul inteligenţei artificiale, revenim la trăiri mai cosmogonice şi repunem în drepturi legătura cu divinitatea. E posibil.

 

---

 

• Sursa imaginii din deschidere

Pentru a comenta trebuie sa te inregistrezi.