Exerciţiu de transparenţă: 15 jurnalişti şi comentatori îşi fac public votul
Postat de Mihnea Măruță la 4 Decembrie 2009 in Politică internă
Oamenii care semnează pe presa.nu, precum şi alţi jurnalişti cunoscuţi au fost de acord să răspundă la două întrebări: 1) Cu cine votaţi?; 2) De ce? Puteţi citi răspunsurile mai jos, cu precizarea că materialul de faţă nu reprezintă un gest de susţinere a vreunui candidat nici din punctul de vedere al redacţiei presa.nu, nici din punctul de vedere al instituţiilor pe care unii dintre jurnaliştii de mai jos le reprezintă.
Victor Ciutacu (ciutacu.ro), redactor-şef, Jurnalul Naţional:
Fără nici o plăcere şi deloc mânat de vreun imbold că ne va scoate din beznă, cu Geoană. Pentru că Băsescu e nociv. O spun/scriu continuu de când e preşedinte. Nu-mi face nici o plăcere, dar, dacă tot am zis că şi foca de la circ e de votat anti-Băsescu, ar fi păcat ca tocmai eu să fac altceva. Şi fiindcă pe Băsescu am avut "plăcerea" să-l vedem la treabă 5 ani. Next, please...
Ion Cristoiu, scriitor şi jurnalist:
Cu Traian Băsescu. Pentru că în toată cariera mea de jurnalist am fost de partea celor hăituiţi. În 1990, i-am apărat pe Nicu şi Zoia Ceauşescu de linşajul politico-mediatic. În 1997, l-am apărat pe Ion Iliescu de hăituirea la care-l supuneau talibanii din CDR. Între cele două tururi din 2000, l-am apărat pe Corneliu Vadim Tudor, revoltat de campania împotriva sa declanşată de întreaga presă. În 2006, am fost singurul jurnalist mai acătării care a îndrăznit să se lase transmis în direct din casa asediată mediatic a lui Adrian Năstase. L-am criticat pe Traian Băsescu în anii cînd era cântat de întreaga presă. L-am apărat în aceste zile, cînd e înjurat de întreaga presă.
Adriana Duţulescu (realitateamea.ro), redactor, Jurnalul Naţional:
Nu voi merge la vot, pentru că îi cunosc foarte bine pe amândoi. Pe Băsescu l-am votat în 2004 şi pentru Băsescu mi-am dat demisia de la ziarul „Naţional” în timpul campaniei, când ziarul era distribuit gratis de PSD şi apăreau ode PSD şi anti-Băsescu, primite de la Dan Andronic şi de la Dorina Mihăilescu, dar în ziar aveau semnătura mea. Dar nu l-aş mai vota încă o dată pentru că, după 5 ani, nu mai cred absolut niciun cuvânt pe care îl spune. Este la fel ca restul, iar cei din jurul lui, preotesele de la templul lui Zeus, sunt şi mai rău. Obiectivitatea pe care o reclamă ei înseamnă să fii de acord cu ei şi să repeţi ca un papagal ce spune Băsescu. În ceea ce-l priveşte pe Geoană, mi-ar fi imposibil să-l votez. Am scris despre el în ultimii 4 ani atâtea lucruri negre, încât ar însemna să mă dezic de mine. Este slab de înger, influenţabil, are o camarilă deloc diferită de cea a lui Năstase din 2000-2004, nu inspiră nimic bun. Şi, ca ziarist, mă aştept de la el să facă exact ce a făcut Năstase, să se înconjoare cu sârmă ghimpată şi cu foarte multă aroganţă. Soţia sa se va ocupa de asta.
Costin Ilie (voxpublica.realitatea.net/costinilie), editor VoxPublica:
Am să votez Băsescu, dar fără să-mi doresc ca el să iasă preşedinte. Nu cred în construcţia PSD-PNL-UDMR, sună prea frumos totul, în condiţiile în care istoria recentă ne arată că bătaia pe ciolan a distrus orice alianţă politică din România. De ce mai votez? Cred că altfel n-aş avea dreptul să mai deschid gura după 6 decembrie. Oricât de puţin profund ar suna, nu votul meu va stabili câştigătorul, aşa că mă las, cu laşitate, în voia majorităţii, indiferent care va fi ea.
Vlad Macovei, redactor-şef, Evenimentul zilei:
Votez cu Traian Băsescu. E un vot negativ; nu cred că e bine ca actuala structură de conducere din PSD să exercite puterea fără nici o oprelişte.
Cristian Pătrăşconiu (patrasconiu.ro), comentator politic, Realitatea TV:
Votez cu Traian Băsescu pentru că, deşi e un politician cu multe defecte, deşi m-a dezamăgit în multe rânduri, el e, pentru mine, în 6 decembrie, "răul cel mai mic".
Vlad Petreanu (petreanu.ro), Reporter Special, Antena 3:
Cu Mircea Geoană, pentru că există probabilitatea despotmolirii. Cu Traian Băsescu la Cotroceni nu văd nici o evoluţie. Cu el urmează fie o coaliţie cu forţa, fie alegeri anticipate. O coaliţie PDL cu oricine, după cum a fost ultimul an, va fi minată de la bun început. Alegerile anticipate nu vor da rezultate mult diferite faţă de situaţia de acum, din cauza polarizării excesive a societăţii. Vom ajunge din nou în campanie electorală permanentă.
Costi Rogozanu (voxpublica.realitatea.net/rogozanu), editor, VoxPublica:
Mă enervează la amândouă taberele felul în care îşi doresc cu ardoare, declarativ, cam aceleaşi lucruri. Dezbaterea pe „programe” e o iluzie prostească. Singurul lucru care-i distinge este, ei bine, temparamentul. Practic, alegi între un coleric şi un blând închipuit. Votul meu va fi pragmatic, împotriva blândeţii aparente. Voi alege temperamentul coleric, Băsescu adică. Asta e, am ajuns să votăm categorii din cărţile de psihologie, nu din alea de economie sau de ideologie.
Simona Tache (simonatache.ro), jurnalist:
Nu m-am decis încă. E o decizie foarte grea, lucrurile sunt extrem, extrem de amestecate, încerc încă să descâlcesc milioanele de fire îmbârligate ale ultimilor 20 de ani, ca să pot discerne care e răul mai mic. Mi se pare că e mai greu chiar și decât în 2000, când aveam de ales între Iliescu și Vadim. Acolo era evident cine era Iliescu și cine era Vadim :)
Opţiunile presa.nu
Câţiva autori din echipa presa.nu au răspuns şi ei aceloraşi întrebări.
Alexandru-Brăduţ Ulmanu (jurnalismonline.ro), jurnalist independent:
Nu votez. În prezent locuiesc în afara ţării, iar cel mai apropiat centru de votare e la două ore şi jumătate cu maşina. Şi consider că nu merită efortul. Dacă aş fi fost în ţară, aş fi ezitat între a vota cu Băsescu şi a nu vota deloc. Dacă aş fi votat cu Băsescu, aş fi făcut-o pentru că mi se pare că proiectul celuilalt candidat nu stă în picioare. Pe de altă parte, Băsescu a girat alianţa cu PSD, dubioasa alegere a fiicei sale în PE şi altele. Aşa că, probabil, n-aş fi mers, oricum, la vot.
Mihnea Măruţă (mihneamaruta.ro), jurnalist:
Voi vota cu Traian Băsescu. Dat fiind că exclud variantele de a nu vota sau de a-mi anula votul, cred că, dintre cei doi, el este singurul capabil să fie preşedinte, să apere interesele naţionale şi strategice ale României. Mircea Geoană nu are o gândire politică autonomă şi se pierde când ajunge în situaţii-limită. Mult prea casant, Geoană e gol dincolo de carcasa discursului.
Ovidiu Eftimie (eftimie.net), redactor-şef "Braşovul tău":
Voi vota cu Geoană, pentru că Traian Băsescu parcă urmăreşte un manual despre cum să fii dictator. Are o retorică anti-parlament şi bogaţi, orice tâmpenie face, încearcă să şi-o legitimeze prin "voinţa poporului". Apoi, fratele său face trafic cu arme ca orice frate de dictator sud-american, fiica sa a fost *numită* (şi nu exagerez când folosesc expresia asta) şefă la organizaţia de tineret a partidului său, ca orice odraslă de dictator. În plus, nu prea cred că Geoană va readuce mafia PSD la putere pentru că, odată ce pică Băsescu, PNL şi PDL vor regăsi canale de comunicare astfel încât să iasă de o trădare fructuoasă pentru binele patriei.
Alin Fumurescu (fumurescu.wordpress.com), comentator politic:
Mai cu scârbă, dar votez cu Băsescu. După dezbaterea de joi seară, răspunsul mi se pare evident. Pot accepta un preşedinte mitocan, dar inteligent. Pot accepta un preşedinte mai sărac cu duhul, dar bine intenţionat. Pot accepta in extremis până şi un ticălos inteligent. Dar nu pot accepta ca preşedinte un prost ticălos. "Dintele" meu cel mai mare împotriva lui Băsescu rămâne parlamentul unicameral. Văd, însă, că Geoană îl susţine şi el acum, pentru că "aşa a decis poporul". A dispărut, aşadar, şi ultimul contra-argument.
Mihnea Dumitru (codexpolitic.us), doctorand în ştiinţe politice:
Votez, cel mai probabil, cu varianta Băsescu. Nu am votat în primul tur, dar consider o datorie civică să iau parte la acest scrutin. Nu cred în anularea votului sau în protestul pe care-l reprezintă votul în alb. Votez cu Băsescu deoarece îl consider, per total, răul politic cel mai mic. M-aş putea arunca într-o discuţie interminabilă pe această temă, dar mă rezum la atât: prefer să iau decizia grea, de a vota cu unul dintre aceşti doi oameni, decât să stau acasă şi să văd procesul democratic terfelit, apoi, pe străzi şi la televizor. Nu cred în ideea că cei care nu votează nu au dreptul să comenteze. Trăiesc cu ideea că acei oameni care votează au dreptul să trăiască într-o democraţie, aşa cum şi-au creat-o. O democraţie chinuită este o povară mult mai uşoară decât greutatea nepăsării.
Iulian Comănescu (comanescu.hotnews.ro), analist media:
Nu votez. Este modalitatea mea de rezistenţă la ura pe care încearcă să ne-o injecteze în vene politicienii, pentru ca să ne mâne ca nişte oi spre urne. Mă încăpăţânez să rămân calm şi raţional în toată această baie de venin şi umori negative. Pe de altă parte, nu cred că Băsescu sau Geoană îmi vor rezolva problemele mele proprii şi personale. Ca orice om cu burtică şi firmă, nu pot fi decât liberal în filozofie (nu ca partid) şi nu cred că, în viitorul apropiat, vreunul dintre cei doi domni sau guvernele pe care le vor pune la cale mă vor scuti de unele probleme a căror rezolvare aş putea-o dori de la un partid/un politician.
Comentarii:
dehhhh... ce sa iti povestesc ce eroismul lu peste sa iti faci public votul!:P uite, eu mi l-am pus pe youtube: http://www.youtube.com/user/lucianvaleriu#p/u/3/v0B5alLbK74
Interesant exercițiu de normalitate, să fii persoană publică și vorbești coerent despre un subiect care inflamează în general!!!!
Un articol interesant. Totusi, daca-i urmaresti pe oricare dintre acesti jurnalisti, stii deja cu cine voteaza (chiar si in cazul ca . Daca nu, de ce te-ar interesa?
Dupa cum vad, situatzia sta cam asa: 3 ggg 4 ---- 8 bbbbbbbb Se pare ca putzini pot fi cu prostia (fie ea si unificatoare), mai multzi cu abtzinerea si restul cu alternativa: prostia < abtzinerea < alternativa. Cu alte cuvinte, ordine totala: http://en.wikipedia.org/wiki/Total_order Numa' bine, za-k/
Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar! (Isaia 5,20)
Felicitări pentru exerciţiul de transparenţă!














