Arhiva
Economie
Bradul, gazele si tipii de la cablu
Am adunat în ultimele zile o colecţie, mică dar elocventă, despre cum nu ştim să ne vindem. Nu ţara, ci marfa. Şi, de fapt, nu noi, ci unii dintre cei cărora fie le-am putea fi, într-o zi, clienţi, fie le suntem deja. Fără a generaliza, am spune că am fost ghinionişti. Dacă am generaliza, atunci am scrie că, după 20 de ani de tranziţie şi capitalism, „clientul nostru” nu e „stăpânul nostru”, ci o victimă a neputinţei vănzătorilor de a înţelege comerţul. Vestea bună e că se mai şi întoarce împotriva lor, dar numai atunci când dăm drumul la presiune.
Citeşte mai departeComunicare
Filme online, legal: Cine încearcă netul cu degetul, de Crăciun
Sfârşitul de an, perioadă în care televiziunile îşi programează cele mai bune filme, vine cu ceva competitori din online. Cu puţin înainte de Crăciun, au fost lansate două website-uri de filme contracost, probabil primele cu vizualizare în timp real din România. În ambele apare un nume: Media Pro, grupul lui Adrian Sârbu.
Citeşte mai departe



