Arhiva
Comunicare
România - după 20 de ani: Versiunea rusească
În ultimii ani am lucrat pe mai multe proiecte culturale şi jurnalistice cu Rusia, însă niciodată nu am colaborat cu o televiziune rusă. Cum urmăresc mass-media rusească şi sînt familiarizat cu ea, ştiu care sunt „mogulii locali”, televiziunile declarate „libere” şi cele care trăiesc din bani de stat sau care „aparţin Kremlinului”. Situaţia televiziunilor ruseşti seamănă cu ce se întâmplă la noi, doar că proporţiile sînt mult mai mari. Există însă un element politic foarte important care le diferenţiază şi care poate fi explicat prin butada lui Putin de la ultima „întâlnire anuală cu poporul” de la TV: „Ratingurile nu au nici un amestec, pentru că, slavă Domnului, la noi nu există alegeri.” Recunosc însă că în ultima lună mi-am modificat puţin opinia: televiziunile româneşti au ajuns la un nivel de manipulare vulgară care i-ar face invidioşi pînă şi pe ruşi.
Citeşte mai departeEconomie
Politică şi afaceri pe rutele incerte ale gazelor
În primele zile de după alegeri, Guvernul interimar Boc girează 400 de milioane de euro pentru Nabucco, proiectul de transport al gazelor care ar urma să lege zona caspică de Occident, ocolind Rusia. Rusia, la rândul ei, are un alt proiect, paralel, care nu trece prin România, însă ambele trenează, iar criza economică le face incerte. Cât e afacere, cât e politică şi cum s-au poziţionat politicienii români?
Citeşte mai departe



